19. Adâncurile mele! Adâncurile mele! Sunt îndurerat chiar în inima mea; inima mea vuieşte în mine; nu pot să tac, deoarece tu ai auzit; suflete al meu, sunetul trâmbiţei, alarma de război!
20. Nimicire peste nimicire se strigă, pentru că toată ţara este prădată; dintr-odată corturile mele sunt prădate şi într-o clipă, covoarele mele.
21. Până când voi vedea steagul şi voi auzi sunetul trâmbiţei?
22. Pentru că poporul meu este nebun, ei nu m-au cunoscut; sunt copii prostuţi şi nu au înţelegere; sunt înţelepţi pentru a face răul, dar pentru a face binele nu au cunoaştere.
23. Am privit pământul şi, iată, era fără formă şi gol; şi cerurile, nici ele nu aveau lumină.
24. Am privit munţii şi, iată, tremurau; şi toate dealurile se mişcau uşor.
25. Am privit şi, iată, nu era niciun om; şi toate păsările cerurilor fugiseră.
26. Am privit şi, iată, locul roditor era o pustie şi toate cetăţile lui erau dărâmate la prezenţa Domnului şi înaintea mâniei sale înverşunate.