Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 36:9-18 Fidela 2013 (RFB13)

9. Şi s-a întâmplat în anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, că ei au proclamat un post înaintea Domnului pentru tot poporul din Ierusalim şi pentru tot poporul care a venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.

10. Atunci Baruc a citit din carte, cuvintele lui Ieremia, în casa Domnului, în camera lui Ghemaria, fiul lui Şafan, scribul, în curtea superioară, la intrarea porţii noi a casei Domnului, în urechile întregului popor.

11. Când Micaia, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, a auzit, din carte, toate cuvintele Domnului,

12. Atunci el a coborât în casa împăratului, în camera scribului; şi, iată, toţi prinţii şedeau acolo, chiar Elişama, scribul, şi Delaia, fiul lui Şemaia, şi Elnatan, fiul lui Acbor, şi Ghemaria, fiul lui Şafan, şi Zedechia, fiul lui Hanania, şi toţi prinţii.

13. Atunci Micaia le-a vestit toate cuvintele pe care le auzise, când Baruc a citit cartea în urechile poporului.

14. De aceea toţi prinţii au trimis pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, la Baruc, spunând: Ia în mâna ta sulul din care ai citit în urechile poporului şi vino. Astfel, Baruc, fiul lui Neriia, a luat sulul în mâna şi a venit la ei.

15. Iar ei i-au spus: Şezi şi citeşte-l în urechile noastre. Astfel, Baruc l-a citit în urechile lor.

16. Şi s-a întâmplat, după ce au auzit toate cuvintele, că s-au înspăimântat, deopotrivă unul şi altul şi i-au spus lui Baruc: Negreşit vom spune împăratului toate aceste cuvinte.

17. Şi l-au întrebat pe Baruc, spunând: Spune-ne acum: Cum ai scris toate aceste cuvinte din gura lui?

18. Atunci Baruc le-a răspuns: El mi-a zis toate aceste cuvinte cu gura lui şi eu le-am scris cu cerneală în carte.

Citiți capitolul complet Ieremia 36