Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 36:1-15 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi s-a întâmplat în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, că acest cuvânt a venit la Ieremia de la Domnul, spunând:

2. Ia-ţi un sul de carte şi scrie pe el toate cuvintele pe care ţi le-am vorbit împotriva lui Israel şi împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor naţiunilor, din ziua când ţi-am vorbit, din zilele lui Iosia, chiar până în această zi.

3. Poate că va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să li-l fac; ca să se întoarcă fiecare de la calea lui rea; ca să le iert nelegiuirea şi păcatul.

4. Atunci Ieremia l-a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris, pe un sul de carte, toate cuvintele Domnului, pe care el i le spusese, prin gura lui Ieremia.

5. Şi Ieremia i-a poruncit lui Baruc, spunând: Eu sunt închis; nu pot să intru în casa Domnului;

6. De aceea intră şi citeşte în urechile poporului, în casa Domnului, în ziua de post, sulul, cuvintele Domnului, pe care le-ai scris din gura mea; şi de asemenea să le citeşti în urechile tuturor celor din Iuda, care vin din cetăţile lor.

7. Poate că ei vor prezenta cererea lor înaintea Domnului şi se vor întoarce, fiecare de la calea lui rea, pentru că mare este mânia şi furia pe care Domnul a pronunţat-o împotriva acestui popor.

8. Şi Baruc, fiul lui Neriia, a făcut conform cu toate câte profetul Ieremia îi poruncise, citind din carte, cuvintele Domnului, în casa Domnului.

9. Şi s-a întâmplat în anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, că ei au proclamat un post înaintea Domnului pentru tot poporul din Ierusalim şi pentru tot poporul care a venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.

10. Atunci Baruc a citit din carte, cuvintele lui Ieremia, în casa Domnului, în camera lui Ghemaria, fiul lui Şafan, scribul, în curtea superioară, la intrarea porţii noi a casei Domnului, în urechile întregului popor.

11. Când Micaia, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, a auzit, din carte, toate cuvintele Domnului,

12. Atunci el a coborât în casa împăratului, în camera scribului; şi, iată, toţi prinţii şedeau acolo, chiar Elişama, scribul, şi Delaia, fiul lui Şemaia, şi Elnatan, fiul lui Acbor, şi Ghemaria, fiul lui Şafan, şi Zedechia, fiul lui Hanania, şi toţi prinţii.

13. Atunci Micaia le-a vestit toate cuvintele pe care le auzise, când Baruc a citit cartea în urechile poporului.

14. De aceea toţi prinţii au trimis pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, la Baruc, spunând: Ia în mâna ta sulul din care ai citit în urechile poporului şi vino. Astfel, Baruc, fiul lui Neriia, a luat sulul în mâna şi a venit la ei.

15. Iar ei i-au spus: Şezi şi citeşte-l în urechile noastre. Astfel, Baruc l-a citit în urechile lor.

Citiți capitolul complet Ieremia 36