Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 33:15-25 Fidela 2013 (RFB13)

15. În acele zile şi în acel timp voi face Lăstarul dreptăţii să crească pentru David; şi el va face judecată şi dreptate în ţară.

16. În acele zile Iuda va fi salvat şi Ierusalimul va locui în siguranţă; şi acesta este numele cu care va fi numit: Domnul dreptatea noastră.

17. Pentru că astfel spune Domnul: Lui David nu îi va lipsi niciodată un bărbat să şadă pe tronul casei lui Israel;

18. Nici preoţilor, leviţilor, nu le va lipsi un bărbat înaintea mea pentru a oferi ofrande arse şi pentru a aprinde daruri de mâncare şi pentru a face sacrificii continuu.

19. Şi cuvântul Domnului a venit la Ieremia, spunând:

20. Astfel spune Domnul: Dacă puteţi să rupeţi legământul meu referitor la ziuă şi legământul meu referitor la noapte astfel încât să nu fie zi şi noapte la timpul lor;

21. Atunci poate de asemenea fi rupt legământul meu cu David, servitorul meu, ca el să nu aibă fiu să domnească pe tronul lui; şi cu leviţii, preoţii, servitorii mei.

22. Aşa cum oştirea cerului nu poate fi numărată, nici nisipul mării măsurat; tot astfel voi înmulţi sămânţa lui David, servitorul meu, şi pe leviţii care îmi servesc.

23. Mai mult, cuvântul Domnului a venit la Ieremia, spunând:

24. Nu ai luat aminte la ceea ce acest popor a vorbit, spunând: Cele două familii pe care Domnul le-a ales, le-a lepădat el? Astfel, ei au dispreţuit pe poporul meu, ca ei să nu mai fie o naţiune înaintea lor.

25. Astfel spune Domnul: Dacă legământul meu nu este nici cu ziua, nici cu noaptea; şi dacă eu nu am rânduit rânduielile cerului şi ale pământului;

Citiți capitolul complet Ieremia 33