Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 32:38-44 Fidela 2013 (RFB13)

38. Şi ei vor fi poporul meu şi eu voi fi Dumnezeul lor;

39. Şi le voi da o singură inimă şi o singură cale, ca să se teamă de mine pentru totdeauna, pentru binele lor şi al copiilor lor după ei;

40. Şi voi face un legământ veşnic cu ei, că nu mă voi întoarce de la ei, pentru a le face bine; şi voi pune frica mea în inimile lor, ca să nu se depărteze de mine.

41. Da, mă voi bucura de ei pentru a le face bine şi îi voi sădi în această ţară într‑adevăr cu toată inima mea şi cu tot sufletul meu.

42. Pentru că astfel spune Domnul: Precum am adus tot acest mare rău asupra acestui popor, tot astfel voi aduce asupra lor tot binele pe care li l-am promis.

43. Şi câmpuri se vor cumpăra în această ţară, despre care voi spuneţi: Este pustie fără om sau animal; este dată în mâna caldeenilor.

44. Oamenii vor cumpăra cu bani, câmpuri şi vor semna dovezi şi le vor sigila şi vor lua martori în ţara lui Beniamin şi în locurile dimprejurul Ierusalimului şi în cetăţile lui Iuda şi în cetăţile munţilor şi în cetăţile văii şi în cetăţile din sud, pentru că voi face pe cei captivi dintre ei să se întoarcă, spune Domnul.

Citiți capitolul complet Ieremia 32