Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 3:10-18 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi cu toate acestea perfida ei soră, Iuda, nu s-a întors la mine cu toată inima ei, ci cu prefăcătorie, spune Domnul.

11. Şi Domnul mi-a spus: Israelul decăzut s-a declarat drept mai mult decât perfida lui soră, Iuda.

12. Du-te şi vesteşte aceste cuvinte spre nord şi spune: Întoarce-te, tu Israele decăzut, spune Domnul; şi nu voi face ca mânia mea să cadă peste voi, pentru că sunt milostiv, spune Domnul şi nu voi ţine mânie pentru totdeauna.

13. Numai să îţi recunoşti nelegiuirea, că ai încălcat legea împotriva Domnului Dumnezeului tău şi ţi-ai împrăştiat căile către străini sub fiecare copac verde, şi voi nu aţi ascultat de vocea mea, spune Domnul.

14. Întoarceţi-vă, voi copii decăzuţi, spune Domnul, pentru că sunt căsătorit cu voi; şi vă voi lua pe unul dintr-o cetate şi pe doi dintr-o familie şi vă voi aduce în Sion;

15. Şi vă voi da păstori conform cu inima mea care vă vor paşte cu înţelegere şi cunoştinţă.

16. Şi se va întâmpla, când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în acele zile, spune Domnul, că ei nu vor mai spune: Chivotul legământului Domnului; nici nu le va veni în minte, nici nu îşi vor aminti de el; nici nu îl vor cerceta; nici nu se va mai face aceasta.

17. În acel timp ei vor numi Ierusalimul tronul Domnului; şi toate naţiunile se vor aduna la el, pentru numele Domnului, la Ierusalim; şi nu vor mai umbla după închipuirea inimii lor rele.

18. În acele zile casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi ei vor veni împreună din ţara de la nord în ţara pe care am dat-o ca moştenire părinţilor voştri.

Citiți capitolul complet Ieremia 3