Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 26:3-18 Fidela 2013 (RFB13)

3. Şi dacă ei vor da ascultare şi se vor întoarce fiecare om de la calea lui rea, atunci mă voi pocăi de răul pe care plănuiesc să li-l fac din cauza răutăţii facerilor lor.

4. Şi să le spui: Astfel spune Domnul: Dacă nu îmi veţi da ascultare, pentru a umbla în legea mea pe care am pus-o înaintea voastră,

5. Pentru a da ascultare cuvintelor servitorilor mei, profeţii, pe care i-am trimis la voi, deopotrivă ridicându-i devreme şi trimiţându-i, iar voi nu aţi dat ascultare;

6. Atunci voi face această casă ca Şilo şi voi face această cetate un blestem pentru toate naţiunile pământului.

7. Astfel preoţii şi profeţii şi tot poporul l-au auzit pe Ieremia vorbind aceste cuvinte în casa Domnului.

8. Şi s-a întâmplat, după ce Ieremia a terminat de vorbit tot ceea ce Domnul îi poruncise să vorbească întregului popor, că preoţii şi profeţii şi tot poporul l-au apucat, spunând: Vei muri negreşit.

9. De ce ai profeţit în numele Domnului, spunând: Această casă va fi ca Şilo şi această cetate va fi pustiită, fără vreun locuitor? Şi tot poporul s-a adunat împotriva lui Ieremia în casa Domnului.

10. Când prinţii lui Iuda au auzit aceste lucruri, atunci s-au urcat din casa împăratului la casa Domnului şi au şezut la intrarea porţii noi a casei Domnului.

11. Atunci preoţii şi profeţii au vorbit prinţilor şi întregului popor, spunând: Acest om este demn de moarte pentru că a profeţit împotriva acestei cetăţi, precum aţi auzit cu urechile voastre.

12. Atunci Ieremia a vorbit tuturor prinţilor şi întregului popor, spunând: Domnul m-a trimis să profeţesc împotriva acestei case şi împotriva acestei cetăţi, toate cuvintele pe care le-aţi auzit.

13. De aceea acum, îndreptaţi-vă căile şi facerile voastre şi ascultaţi de vocea Domnului Dumnezeului vostru; şi Domnul se va pocăi de răul pe care el l-a vorbit împotriva voastră.

14. Cât despre mine, iată, eu sunt în mâna voastră; faceţi cu mine precum vi se pare bine şi precum vă este cuvenit.

15. Dar să ştiţi cu siguranţă, că dacă mă daţi la moarte, veţi aduce negreşit sânge nevinovat asupra voastră şi asupra acestei cetăţi şi asupra locuitorilor ei, pentru că, în adevăr, Domnul m-a trimis la voi să vorbesc toate aceste cuvinte în urechile voastre.

16. Atunci prinţii şi tot poporul au spus preoţilor şi profeţilor: Acest om nu este demn să moară, pentru că el ne-a vorbit în numele Domnului Dumnezeului nostru.

17. Atunci s-au ridicat unii dintre bătrânii ţării şi au vorbit întregii adunări a poporului, spunând:

18. Mica din Moreşet profeţea în zilele lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a vorbit întregului popor al lui Iuda, spunând: Astfel spune Domnul oştirilor: Sionul va fi arat ca un câmp şi Ierusalimul va deveni mormane şi muntele casei ca înălţimile unei păduri.

Citiți capitolul complet Ieremia 26