Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 22:6-16 Fidela 2013 (RFB13)

6. Pentru că astfel spune Domnul casei împăratului lui Iuda: Tu îmi eşti Galaad şi capul Libanului; totuşi cu adevărat te voi face o pustie şi cetăţi fără locuitori.

7. Şi voi pregăti nimicitori împotriva ta, pe fiecare cu armele lui, şi vor tăia cedrii tăi aleşi şi îi vor arunca în foc.

8. Şi multe naţiuni vor trece pe lângă această cetate şi vor spune, fiecare om aproapelui său: Pentru ce a făcut Domnul astfel acestei mari cetăţi?

9. Atunci ei vor răspunde: Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor şi s-au închinat altor dumnezei şi le-au servit.

10. Nu plângeţi pe cel mort, nici nu îl jeliţi; ci plângeţi tare pentru cel care se duce, pentru că nu se va mai întoarce, nici nu va mai vedea ţara lui de naştere.

11. Pentru că astfel spune Domnul, referitor la Şalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care a domnit în locul lui Iosia tatăl său, care a ieşit din acest loc: Nu se va mai întoarce aici;

12. Ci va muri în locul în care l-au dus captiv şi nu va mai vedea această ţară.

13. Vai celui care îşi zideşte casa prin nedreptate şi camerele lui pe nedrept; care foloseşte serviciul aproapelui său fără plată şi nu îi dă pentru munca lui;

14. Care spune: Îmi voi zidi o casă largă şi camere încăpătoare şi îşi taie ferestre; şi aceasta este căptuşită cu cedru şi vopsită cu roşu aprins.

15. Vei domni tu, pentru că te închizi în cedru? Nu a mâncat şi a băut tatăl tău şi nu a făcut el judecată şi dreptate? Şi apoi i-a fost bine?

16. El a judecat cauza săracului şi a nevoiaşului; atunci îi era bine; nu a făcut toate acestea pentru a mă cunoaşte? spune Domnul.

Citiți capitolul complet Ieremia 22