Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 14:2-14 Fidela 2013 (RFB13)

2. Iuda jeleşte şi porţile acestuia lâncezesc; ele sunt negre până la pământ; şi strigătul Ierusalimului s-a înălţat.

3. Şi nobilii lor au trimis pe cei mici ai lor la ape; ei au ajuns la gropi şi nu au găsit apă; s-au întors cu vasele lor goale; au fost ruşinaţi şi încurcaţi şi şi-au acoperit capetele.

4. Pentru că pământul este crăpat, pentru că nu a fost ploaie pe pământ, plugarii s-au ruşinat, şi-au acoperit capetele.

5. Da, cerboaica a născut în câmp şi şi-a părăsit puii, pentru că nu era iarbă.

6. Şi măgarii sălbatici au stat pe înălţimi, au adulmecat vântul ca dragonii; ochii li s-au sfârşit, pentru că nu era iarbă.

7. Doamne, deşi nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, fă tu aceasta pentru numele tău, pentru că decăderile noastre sunt multe; noi am păcătuit împotriva ta.

8. O, speranţa lui Israel, salvatorul acestuia în timp de tulburare, de ce să fii tu ca un străin în ţară şi ca un călător care se abate să găzduiască pentru o noapte?

9. De ce să fii ca un om înmărmurit, ca un bărbat puternic care nu poate salva? Totuşi tu, Doamne, eşti în mijlocul nostru şi noi ne numim după numele tău; nu ne lăsa.

10. Astfel spune Domnul către acest popor: Bine le-a plăcut să rătăcească, nu şi‑au oprit picioarele, de aceea Domnul nu îi primeşte; îşi va aminti acum nelegiuirea lor şi va cerceta păcatele lor.

11. Atunci Domnul mi-a spus: Nu te ruga pentru acest popor pentru binele lor.

12. Când vor posti nu le voi asculta strigătul; şi când ei aduc ofrandă arsă şi un dar, nu le voi primi; ci îi voi mistui cu sabie şi cu foamete şi cu ciumă.

13. Atunci am spus: Ah, Doamne Dumnezeule! Iată, profeţii le spun: Nu veţi vedea sabia, nici nu veţi avea foamete; ci vă voi da pace sigură în acest loc.

14. Atunci Domnul mi-a spus: Profeţii profeţesc minciuni în numele meu; nu eu i-am trimis, nici nu le-am poruncit, nici nu le-am vorbit; ei vă profeţesc o viziune falsă şi ghicire şi un lucru de nimic şi înşelăciunea inimii lor.

Citiți capitolul complet Ieremia 14