1. Drept eşti tu, Doamne, mă cert cu tine; totuşi lasă-mă să vorbesc cu tine despre judecăţile tale; Pentru ce prosperă calea celor stricaţi? Pentru ce sunt fericiţi toţi cei care se poartă foarte perfid?
2. Tu i-ai sădit, da, au prins rădăcină: cresc, da, ei aduc rod; tu eşti aproape în gura lor şi departe de rărunchii lor.
3. Dar tu, Doamne, mă cunoşti; tu m-ai văzut şi mi-ai încercat inima faţă de tine; trage-i afară ca pe oi pentru măcelărire şi pregăteşte-i pentru ziua măcelului.
4. Cât timp va jeli ţara şi se vor ofili ierburile de pe fiecare câmp, din cauza stricăciunii celor care locuiesc în ea? Fiarele şi păsările sunt mistuite, pentru că ei au spus: El nu va vedea ultimul nostru sfârşit.
5. Dacă ai alergat cu pedeştrii şi ei te-au obosit, atunci cum poţi tu să te întreci cu caii? Şi dacă în ţara păcii, în care te încrezi, ei te-au obosit, atunci cum vei face când se umflă Iordanul?
6. Deoarece chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău, chiar ei s-au purtat cu perfidie cu tine; da, au chemat o mulţime după tine; să nu îi crezi când îţi vorbesc cuvinte frumoase.
7. Mi-am părăsit casa, mi-am lăsat moştenirea; am dat-o pe preaiubita sufletului meu în mâna duşmanilor ei.
8. Moştenirea mea este pentru mine ca un leu în pădure; strigă împotriva mea: de aceea am urât-o.
9. Moştenirea mea este pentru mine ca o pasăre pestriţă, păsările de jur împrejur sunt împotriva ei; Veniţi, adunaţi pe toate fiarele câmpului, veniţi să mâncaţi.
10. Mulţi păstori au distrus via mea, au călcat în picioare partea mea, au făcut din partea mea plăcută o pustie părăsită.
11. Ei au pustiit-o, şi fiind pustiită, aceasta jeleşte înaintea mea; toată ţara este pustiită, pentru că nimeni nu o pune la inimă.
12. Prădătorii au venit pe toate înălţimile, prin pustie, pentru că sabia Domnului va nimici de la o margine a ţării până la cealaltă margine a ţării: nicio carne nu va avea pace.