Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 10:2-16 Fidela 2013 (RFB13)

2. Astfel spune Domnul: Nu învăţaţi calea păgânilor şi nu vă descurajaţi la semnele cerurilor, pentru că păgânii sunt îngroziţi de ele.

3. Pentru că obiceiurile popoarelor sunt deşertăciune, pentru că unul taie un copac din pădure, lucrarea mâinilor meşteşugarului, cu securea.

4. Ei îl împodobesc cu argint şi cu aur; îl fixează cu cuie şi cu ciocane, ca să nu se mişte.

5. Ei sunt drepţi ca un palmier, dar nu vorbesc; trebuie să fie căraţi, deoarece nu pot merge singuri. Nu vă temeţi de ei; căci nu pot face rău şi nici nu este în puterea lor să facă bine.

6. Deoarece nu este nimeni asemenea ţie, Doamne; tu eşti mare şi numele tău este mare în putere.

7. Cine nu s-ar teme de tine, Împărate al naţiunilor? Pentru că ţie ţi se cuvine teama; deoarece printre toţi înţelepţii naţiunilor şi în toate împărăţiile lor, nu este nimeni asemenea ţie.

8. Dar ei sunt cu toţii neghiobi şi nebuni; trunchiul este o doctrină a deşertăciunilor.

9. Argintul întins în plăci este adus din Tarsis şi aurul din Ufaz, lucrarea meşteşugarului şi a mâinilor topitorului; albastru şi purpuriu este îmbrăcămintea lor; toate sunt lucrarea celor iscusiţi.

10. Dar Domnul este adevăratul Dumnezeu, el este Dumnezeul cel viu şi un împărat veşnic; la furia lui pământul se va cutremura şi naţiunile nu vor fi în stare să suporte indignarea lui.

11. Astfel să le spuneţi: Dumnezeii care nu au făcut cerurile şi pământul, ei, chiar ei, vor pieri de pe pământ şi de sub aceste ceruri.

12. El a făcut pământul prin puterea lui, el a întemeiat lumea prin înţelepciunea lui şi a întins cerurile prin discernământul lui.

13. Când îşi înalţă vocea, o mulţime de ape sunt în ceruri, şi el face aburii să se înalţe de la marginile pământului; el face fulgere împreună cu ploaia şi scoate vântul din tezaurele lui.

14. Fiecare este neghiob în cunoaştere; fiecare topitor este încurcat de chipul cioplit; căci chipul lui turnat este falsitate şi nu este suflare în ele.

15. Sunt deşertăciune şi lucrarea înşelătoriilor; vor pieri în timpul cercetării lor.

16. Partea lui Iacob nu este ca ei, pentru că el este făuritorul a toate lucrurile; şi Israel este toiagul moştenirii lui: Domnul oştirilor este numele lui.

Citiți capitolul complet Ieremia 10