Vechiul Testament

Noul Testament

1 Imparati 8:7-17 Fidela 2013 (RFB13)

7. Fiindcă heruvimii îşi întindeau cele două aripi ale lor peste locul chivotului şi heruvimii acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.

8. Şi ei au tras drugii, încât capetele drugilor erau văzute în locul sfânt înaintea oracolului şi nu erau văzute în exterior; şi acolo sunt până în această zi.

9. Nu era nimic în chivot în afară de cele două table de piatră, pe care Moise le pusese acolo la Horeb, când Domnul a făcut un legământ cu copiii lui Israel, după ce au ieşit din ţara Egiptului.

10. Şi s-a întâmplat, când preoţii au ieşit din locul sfânt, că norul a umplut casa Domnului,

11. Astfel încât preoţii nu au putut să stea să servească din cauza norului, pentru că gloria Domnului a umplut casa Domnului.

12. Atunci Solomon a vorbit: Domnul a spus că va locui în întunericul gros.

13. Eu ţi-am construit, într-adevăr, o casă de locuit, un loc întemeiat pentru tine ca să locuieşti pentru totdeauna.

14. Şi împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel; (şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare;)

15. Şi el a spus: Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura sa lui David, tatăl meu, şi cu mâna sa a împlinit, zicând:

16. Din ziua în care am scos pe poporul meu Israel din Egipt, nu am ales nicio cetate dintre toate triburile lui Israel pentru a construi o casă, ca numele meu să fie acolo; ci am ales pe David să fie peste poporul meu Israel.

17. Şi a fost în inima lui David, tatăl meu, să construiască o casă pentru numele Domnului Dumnezeului lui Israel.

Citiți capitolul complet 1 Imparati 8