Vechiul Testament

Noul Testament

1 Imparati 7:3-17 Fidela 2013 (RFB13)

3. Şi aceasta a fost acoperită cu cedru pe deasupra bârnelor care au fost aşezate pe patruzeci şi cinci de stâlpi, cincisprezece într-un rând.

4. Şi erau ferestre în trei rânduri şi era lumină lângă lumină pe trei rânduri.

5. Şi toate uşile şi uşorii erau pătrate, cu ferestre; şi era lumină lângă lumină pe trei rânduri.

6. Şi el a făcut un portic din stâlpi; lungimea lui era de cincizeci de coţi şi lăţimea lui de treizeci de coţi; şi porticul era înaintea lor; şi ceilalţi stâlpi şi bârna groasă erau înaintea lor.

7. Apoi a făcut un portic pentru tronul unde judeca, Porticul Judecăţii; şi acesta era acoperit cu cedru de la o parte a podelei până la cealaltă.

8. Şi casa lui unde a locuit avea o altă curte în interiorul porticului, care era de lucrare asemănătoare. Solomon a făcut de asemenea o casă pentru fiica lui Faraon, pe care o luase de soţie, asemenea acestui portic.

9. Toate acestea erau din pietre de preţ, conform cu măsura pietrelor cioplite, tăiate cu ferăstrăul, pe interior şi pe exterior, de la temelie până la streaşină, şi tot astfel pe exterior spre curtea cea mare.

10. Şi temelia era din pietre de preţ, pietre mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi.

11. Şi deasupra erau pietre de preţ, după măsurile pietrelor cioplite şi cedri.

12. Şi curtea cea mare de jur împrejur era cu trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de bârne de cedru, deopotrivă pentru curtea interioară a casei Domnului şi pentru porticul casei.

13. Şi împăratul Solomon a trimis şi a adus pe Hiram din Tir.

14. El era fiul unei văduve din tribul lui Neftali şi tatăl lui era un bărbat din Tir, un lucrător în aramă; şi el era umplut cu înţelepciune şi înţelegere şi iscusit să lucreze orice fel de lucrări în aramă. Şi el a venit la împăratul Solomon şi i-a lucrat toată lucrarea.

15. Fiindcă a turnat doi stâlpi de aramă, de optsprezece coţi înălţime fiecare; şi un fir de doisprezece coţi cuprindea pe fiecare dintre ei.

16. Şi a făcut două capiteluri de aramă turnată, de pus pe vârfurile stâlpilor; înălţimea unui capitel era de cinci coţi şi înălţimea celuilalt capitel era de cinci coţi;

17. Şi reţele de lucrare înlănţuită şi împletituri de lucrare cu lanţ, pentru capitelurile care erau pe vârful stâlpilor; şapte pentru un capitel şi şapte pentru celălalt capitel.

Citiți capitolul complet 1 Imparati 7