Vechiul Testament

Noul Testament

1 Imparati 13:5-14 Fidela 2013 (RFB13)

5. Altarul de asemenea s-a despicat şi cenuşa s-a vărsat de pe altar, conform cu semnul pe care omul lui Dumnezeu îl dăduse prin cuvântul Domnului.

6. Şi împăratul a răspuns şi a zis omului lui Dumnezeu: Roagă acum faţa Domnului Dumnezeului tău şi roagă-te pentru mine, ca mâna mea să îmi fie refăcută. Şi omul lui Dumnezeu a implorat pe Domnul şi mâna împăratului i-a fost refăcută din nou, şi mâna a devenit precum era înainte.

7. Şi împăratul i-a spus omului lui Dumnezeu: Vino acasă cu mine şi răcoreşte-te şi îţi voi da o răsplată.

8. Şi omul lui Dumnezeu a spus împăratului: Dacă mi-ai da jumătate din casa ta, nu voi intra cu tine, nici nu voi mânca pâine nici nu voi bea apă în acest loc;

9. Pentru că astfel mi s-a poruncit prin cuvântul Domnului, spunând: Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă, nici să nu te întorci pe aceeaşi cale pe care ai venit.

10. Astfel el a mers pe altă cale şi nu s-a întors pe calea pe care venise la Betel.

11. Şi acolo în Betel locuia un profet bătrân; şi fiii săi au venit şi i-au spus toate lucrările pe care omul lui Dumnezeu le făcuse în acea zi în Betel; cuvintele pe care le spusese împăratului, pe acestea le-au spus de asemenea tatălui lor.

12. Şi tatăl lor le-a spus: Pe ce cale a mers el? Şi fiii săi văzuseră pe ce cale mersese omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda.

13. Şi a spus fiilor săi: Înşeuaţi-mi măgarul. Astfel ei i-au înşeuat măgarul; şi a călărit pe el,

14. Şi a mers după omul lui Dumnezeu şi l-a găsit şezând sub un stejar; şi i-a spus: Eşti tu omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda? Şi el a spus: Eu sunt.

Citiți capitolul complet 1 Imparati 13