Vechiul Testament

Noul Testament

1 Imparati 11:29-43 Fidela 2013 (RFB13)

29. Şi s-a întâmplat în acel timp, când Ieroboam a ieşit din Ierusalim, că profetul Ahiia şilonitul, l-a găsit pe cale; şi el se îmbrăcase cu o haină nouă; şi cei doi erau singuri pe câmp;

30. Şi Ahiia a apucat haina cea nouă care era pe el şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi;

31. Şi i-a spus lui Ieroboam: Ia-ţi zece bucăţi, pentru că astfel spune Domnul, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi îţi voi da ţie zece triburi;

32. (Dar el va avea un trib, din cauza servitorului meu David şi din cauza Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o dintre toate triburile lui Israel);

33. Deoarece ei m-au părăsit şi s-au închinat Astarteei, zeiţa sidonienilor, lui Chemoş, dumnezeul moabiţilor, şi lui Milcom, dumnezeul copiilor lui Amon, şi nu au umblat în căile mele, pentru a face ceea ce este drept în ochii mei şi pentru a ţine statutele mele şi judecăţile mele, precum a făcut David, tatăl lui.

34. Totuşi, nu voi lua toată împărăţia din mâna lui; ci îl voi face prinţ toate zilele vieţii lui din cauza lui David, servitorul meu, pe care l-am ales, fiindcă el a păzit poruncile mele şi statutele mele;

35. Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi ţi-o voi da ţie, zece triburi.

36. Şi fiului său îi voi da un trib, astfel încât David, servitorul meu, să aibă o lumină întotdeauna înaintea mea în Ierusalim, cetatea pe care mi-am ales-o pentru a-mi pune numele acolo.

37. Şi te voi lua pe tine şi vei domni conform cu tot ce sufletul tău doreşte şi vei fi împărat peste Israel.

38. Şi va fi astfel, dacă vei da ascultare la tot ce eu îţi poruncesc şi vei umbla în căile mele şi vei face ce este drept în ochii mei, pentru a păzi statutele mele şi poruncile mele, precum a făcut David, servitorul meu, că voi fi cu tine şi îţi voi zidi o casă sigură, precum am zidit pentru David şi îţi voi da ţie pe Israel.

39. Şi pentru aceasta voi chinui sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.

40. Solomon a căutat de aceea să îl ucidă pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a ridicat şi a fugit în Egipt, la Şişac, împăratul Egiptului, şi a fost în Egipt până la moartea lui Solomon.

41. Şi restul faptelor lui Solomon şi tot ce a făcut el şi înţelepciunea lui, nu sunt ele scrise în cartea faptelor lui Solomon?

42. Şi timpul cât Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul a fost patruzeci de ani.

43. Şi Solomon a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David, tatăl său; şi Roboam, fiul său, a domnit în locul său.

Citiți capitolul complet 1 Imparati 11