Vechiul Testament

Noul Testament

1 Imparati 1:32-46 Fidela 2013 (RFB13)

32. Şi împăratul David a spus: Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc şi pe profetul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Şi ei au venit înaintea împăratului.

33. Împăratul de asemenea le-a spus: Luaţi cu voi pe servitorii domnului vostru şi puneţi pe Solomon, fiul meu, să călărească pe catârul meu şi coborâţi-l la Ghihon;

34. Şi preotul Ţadoc şi profetul Natan să îl ungă acolo împărat peste Israel; şi sunaţi din trâmbiţă şi spuneţi: Trăiască împăratul Solomon.

35. Atunci să vă urcaţi după el, ca el să vină şi să şadă pe tronul meu, pentru că el va fi împărat în locul meu; şi eu l-am rânduit să fie conducător peste Israel şi peste Iuda.

36. Şi Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului şi a zis: Amin; aşa să spună şi Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul.

37. Precum Domnul a fost cu domnul meu, împăratul, chiar astfel să fie cu Solomon şi să facă tronul lui mai mare decât tronul domnului meu, împăratul David.

38. Astfel preotul Ţadoc şi profetul Natan şi Benaia, fiul lui Iehoiada, şi cheretiţii şi peletiţii au coborât şi l-au făcut pe Solomon să călărească pe catârul împăratului David şi l-au adus la Ghihon.

39. Şi preotul Ţadoc a luat un corn cu untdelemn din tabernacol şi l-a uns pe Solomon. Şi au sunat din trâmbiţă; şi tot poporul a spus: Trăiască împăratul Solomon.

40. Şi tot poporul a urcat după el şi poporul cânta din fluiere şi se bucura cu mare bucurie, încât pământul se zguduia de sunetul lor.

41. Şi Adonia şi toţi oaspeţii care erau cu el au auzit aceasta pe când terminau de mâncat. Şi când Ioab a auzit sunetul trâmbiţei, a spus: Pentru ce este acest zgomot al cetăţii ca fiind în tulburare?

42. Şi pe când el încă vorbea, iată, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar; şi Adonia i-a spus: Intră, pentru că tu eşti un bărbat viteaz şi aduci veşti bune.

43. Şi Ionatan a răspuns şi i-a zis lui Adonia: Într-adevăr, domnul nostru, împăratul David, l-a făcut pe Solomon împărat.

44. Şi împăratul a trimis cu el pe preotul Ţadoc şi pe profetul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada, şi pe cheretiţi şi pe peletiţi şi l-au făcut să călărească pe catârul împăratului;

45. Şi preotul Ţadoc şi profetul Natan l-au uns împărat în Ghihon; şi s-au urcat de acolo bucurându-se, astfel încât cetatea a răsunat din nou. Acesta este zgomotul pe care voi l-aţi auzit.

46. Şi de asemenea Solomon şade pe tronul împărăţiei.

Citiți capitolul complet 1 Imparati 1