Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronic 27:1-6 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi copiii lui Israel, după numărul lor, adică părinţii mai mari şi căpeteniile peste mii şi sute şi administratorii lor care au servit pe împărat în orice lucru al rândurilor, care au intrat şi au ieşit, lună de lună, în toate lunile anului, în fiecare rând erau douăzeci şi patru de mii.

2. Peste primul rând pentru luna întâi era Iaşobeam, fiul lui Zabdiel. Şi în rândul lui erau douăzeci şi patru de mii.

3. Mai marele tuturor căpeteniilor oştirii a fost, în prima lună, dintre copiii lui Pereţ.

4. Şi peste rândul lunii a doua a fost Dodai ahohitul. Şi din rândul lui a fost, de asemenea, Miclot, conducătorul; în rândul lui, de asemenea, au fost douăzeci şi patru de mii.

5. A treia căpetenie a oştirii pentru a treia lună a fost Benaia, fiul lui Iehoiada, un mare preot. Şi în rândul lui au fost douăzeci şi patru de mii.

6. Acesta este acel Benaia, războinic între cei treizeci şi peste cei treizeci. Şi în rândul lui a fost Amizadab, fiul său.

Citiți capitolul complet 1 Cronic 27