Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronic 16:28-43 Fidela 2013 (RFB13)

28. Daţi Domnului familii de popoare; daţi Domnului glorie şi tărie.

29. Daţi Domnului gloria datorată numelui său; aduceţi ofrandă şi veniţi înaintea lui; închinaţi-vă Domnului în frumuseţea sfinţeniei.

30. Temeţi-vă înaintea lui, tot pământul; lumea de asemenea va fi întemeiată, încât nu se va clătina.

31. Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul; şi să spună oamenii printre naţiuni: Domnul domneşte.

32. Să urle marea şi plinătatea ei; să se bucure câmpurile şi tot ce este pe ele.

33. Atunci vor cânta copacii pădurii la prezenţa Domnului, deoarece el vine să judece pământul.

34. Aduceţi mulţumiri Domnului, pentru că este bun, că a lui milă dăinuieşte pentru totdeauna.

35. Şi spuneţi: Salvează-ne, Dumnezeu al salvării noastre şi adună-ne şi eliberează-ne de păgâni, ca să aducem mulţumiri numelui tău sfânt şi să ne glorificăm în lauda ta.

36. Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel pentru totdeauna şi întotdeauna. Şi tot poporul a spus: Amin; şi a lăudat pe Domnul.

37. Astfel a lăsat acolo înaintea chivotului legământului Domnului pe Asaf şi pe fraţii lui, să servească neîncetat înaintea chivotului, precum cerea lucrarea fiecărei zile;

38. Şi pe Obed-Edom cu fraţii lui, şaizeci şi opt; pe Obed-Edom de asemenea, fiul lui Iedutun, şi pe Hosa să fie portari;

39. Şi pe preotul Ţadoc şi fraţii săi, preoţii, înaintea tabernacolului Domnului pe înălţimea care era la Gabaon,

40. Pentru a aduce ofrande arse Domnului pe altarul ofrandei arse, neîncetat, dimineaţa şi seara; şi pentru a face conform cu tot ce este scris în legea Domnului, pe care i-a poruncit-o lui Israel;

41. Şi cu ei pe Heman şi Iedutun, şi restul care au fost aleşi, care au fost chemaţi pe nume, să dea mulţumiri Domnului, că a lui milă dăinuieşte pentru totdeauna;

42. Şi cu ei au fost Heman şi Iedutun cu trâmbiţe şi chimvale şi cu instrumentele muzicale ale lui Dumnezeu, pentru aceia care trebuiau să sune. Şi fiii lui Iedutun erau portari.

43. Şi tot poporul a plecat, fiecare om la casa lui, iar David s-a întors să binecuvânteze casa lui.

Citiți capitolul complet 1 Cronic 16