Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronic 12:9-26 Fidela 2013 (RFB13)

9. Ezer, întâiul; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;

10. Mişmana, al patrulea; Ieremia al cincilea;

11. Atai, al şaselea; Eliel al şaptelea;

12. Iohanan, al optulea; Elzabad al nouălea;

13. Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.

14. Aceştia erau dintre fiii lui Gad, căpetenii ale oştirilor, unul dintre cei mai mici era peste o sută şi cel mai mare peste o mie.

15. Aceştia sunt cei care au mers peste Iordan în prima lună, când inundase toate malurile lui; şi au pus pe fugă pe toţi cei din văi şi spre est şi spre vest.

16. Şi acolo au venit copiii lui Beniamin şi Iuda la întăritura lui David.

17. Şi David a ieşit să îi întâmpine şi le-a răspuns şi le-a zis: Dacă veniţi în pace să mă ajutaţi, inima mea va fi unită cu voi, dar dacă veniţi să mă trădaţi duşmanilor mei, văzând că nu este nimic rău în mâinile mele, Dumnezeul părinţilor noştri va vedea şi va mustra.

18. Atunci duhul a venit peste Amasai, care era mai marele căpeteniilor şi a spus: Ai tăi suntem, David şi de partea ta, fiu al lui Isai; pace, pace ţie şi pace ajutoarelor tale; fiindcă Dumnezeul tău te ajută. Atunci David i-a primit şi i-a făcut căpetenii de ceată.

19. Şi acolo au trecut unii din Manase la David, când a venit cu filistenii împotriva lui Saul la bătălie, dar ei nu l-au ajutat, fiindcă prinţii filistenilor, după sfat, l-au îndepărtat, spunând: El va trece la stăpânul său Saul, spre primejdia capetelor noastre.

20. Mergând la Ţiclag, acolo au trecut la el din Manase: Adnah şi Iozabad şi Iediael şi Mihail şi Iozabad şi Elihu şi Ţiltai, căpeteniile miilor care erau din Manase.

21. Şi l-au ajutat pe David împotriva cetei jefuitorilor, fiindcă ei erau toţi războinici viteji şi erau căpetenii în oştire.

22. Fiindcă în acel timp, zi de zi, veneau la David să îl ajute, până când a ajuns o mare oştire, precum oştirea lui Dumnezeu.

23. Şi acestea sunt numerele cetelor gata înarmate de război care au venit la David în Hebron, pentru a întoarce împărăţia lui Saul la David, conform cuvântului Domnului.

24. Copiii lui Iuda care purtau scut şi suliţă erau şase mii opt sute, gata înarmaţi de război.

25. Dintre copiii lui Simeon, războinici viteji gata pentru război, şapte mii o sută.

26. Dintre copiii lui Levi patru mii şase sute.

Citiți capitolul complet 1 Cronic 12