Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronic 11:23-30 Fidela 2013 (RFB13)

23. Şi a ucis un egiptean, un bărbat de o mare statură, înalt de cinci coţi; şi în mâna egipteanului era o suliţă ca bârna ţesătorului; iar el s-a coborât la el cu un toiag şi a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a ucis cu propria lui suliţă.

24. Aceste lucruri le-a făcut Benaia fiul lui Iehoiada şi a avut întâiul nume printre cei trei viteji.

25. Iată, era demn de cinste printre cei treizeci, dar nu a ajuns la cei trei dintâi; şi David l-a pus peste garda lui.

26. De asemenea războinicii din armate erau: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;

27. Şamot, haroritul; Haleţ, pelonitul;

28. Ira fiul lui Icheş, tecoitul; Abiezer, antotitul;

29. Sibecai, huşatitul; Ilai, ahohitul;

30. Maharai, netofatitul; Heled, fiul lui Baana, netofatitul;

Citiți capitolul complet 1 Cronic 11