1. O rugăciune a profetului Habacuc, un poem.
2. Doamne, am auzit vorbirea ta şi m-am înspăimântat; Doamne, înviorează-ţi lucrarea în mijlocul anilor, fă-o cunoscută în mijlocul anilor; în furie, aminteşte-ţi mila.
3. Dumnezeu a venit din Teman şi Cel Sfânt din muntele Paran. Selah. Gloria lui a acoperit cerurile şi pământul era plin de lauda lui.
4. Şi strălucirea lui era ca lumina; el avea coarne ieşind din mâna lui şi acolo era ascunderea puterii lui.
5. Înaintea lui mergea ciuma şi cărbuni aprinşi mergeau înaintea picioarelor lui.
6. El a stat în picioare şi a măsurat pământul, el a privit şi a tulburat naţiunile; şi munţii veşnici au fost împrăştiaţi, dealurile străvechi s-au plecat; căile lui sunt veşnice.
7. Am văzut corturile Cuşanului în nenorocire, şi perdelele ţării lui Madian au tremurat.
8. L-au nemulţumit râurile pe Domnul? S-a aprins mânia ta împotriva râurilor? S-a aprins furia ta împotriva mării, încât ai călărit pe caii tăi şi te-ai urcat în carele salvării tale?
9. Arcul tău a fost dezgolit de tot, chiar cuvântul tău, conform jurămintelor triburilor. Selah. Tu ai despicat pământul cu râuri.
10. Munţii te-au văzut şi s-au cutremurat, potopul apei a trecut; adâncul şi-a înălţat vocea şi şi-a ridicat mâinile în înalt.
11. Soarele şi luna s-au oprit în locuinţa lor, la lumina săgeţilor tale au mers şi la strălucirea suliţei scânteietoare.
12. Ai mărşăluit prin ţară în indignare, ai treierat păgânii în mânie.
13. Ai mers înainte pentru salvarea poporului tău, pentru salvare cu unsul tău; ai rănit capul din casa celui stricat, dezvelind temelia până la gât. Selah.
14. Cu bâtele lui, ai străpuns capul satelor sale; ei au ieşit ca un vârtej de vânt să mă împrăştie; bucuria lor era să mistuie pe sărac în ascuns.
15. Tu ai umblat prin mare cu caii tăi, prin mormanul apelor mari.
16. Când am auzit, pântecele meu s-a cutremurat, buzele mele au tremurat la această voce, putregai a intrat în oasele mele şi am tremurat în mine însumi, ca să mă odihnesc în ziua necazului, când va veni la popoare, el îi va invada cu oştirea sa.
17. Deşi smochinul nu va înflori, nici nu vor fi roade în vii; osteneala măslinului va eşua şi câmpiile nu vor da hrana; turma va fi stârpită din staul şi nu va mai fi cireadă în iesle;
18. Totuşi eu mă voi bucura în Domnul, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele.
19. Domnul Dumnezeu este tăria mea şi îmi va face picioarele precum picioarele căprioarelor şi el mă va face să umblu pe locurile mele înalte. Mai marelui cântăreţ pe instrumentele mele cu coarde.