Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 9:16-29 Fidela 2013 (RFB13)

16. Şi curcubeul va fi în nor şi îl voi privi, ca să îmi amintesc de legământul veşnic dintre Dumnezeu şi fiecare creatură vie, a toată făptura, care este pe pământ.

17. Şi Dumnezeu i-a spus lui Noe: Acesta este semnul legământului, pe care l-am întemeiat între mine şi toată făptura care este pe pământ.

18. Şi fiii lui Noe, care au ieşit din arcă, au fost Sem şi Ham şi Iafet; şi Ham este tatăl lui Canaan.

19. Aceştia sunt cei trei fii ai lui Noe şi din ei a fost acoperit întregul pământ.

20. Şi Noe a început a fi agricultor şi a sădit o vie;

21. Şi a băut din vin şi s-a îmbătat şi s-a dezgolit înăuntrul cortului său.

22. Şi Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai săi de afară.

23. Şi Sem şi Iafet au luat o haină şi au pus-o peste amândoi umerii lor şi au mers cu spatele şi au acoperit goliciunea tatălui lor şi feţele lor erau întoarse şi nu au văzut goliciunea tatălui lor.

24. Şi Noe s-a trezit din beţia vinului său şi a cunoscut ceea ce fiul său mai tânăr i-a făcut.

25. Şi a spus: Blestemat fie Canaan, un servitor al servitorilor va fi el fraţilor săi.

26. Şi a spus: Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Sem; şi Canaan va fi servitorul lui.

27. Dumnezeu va lărgi pe Iafet şi va locui în corturile lui Sem şi Canaan va fi servitorul lui.

28. Şi Noe a trăit după potop trei sute cincizeci de ani.

29. Şi toate zilele lui Noe au fost nouă sute cincizeci de ani; şi a murit.

Citiți capitolul complet Geneza 9