Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 8:6-17 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi s-a întâmplat, după ce s-au sfârşit patruzeci de zile, că Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse,

7. Şi a trimis înainte un corb, care a ieşit şi a mers încolo şi încoace, până când au secat apele de pe pământ.

8. De asemenea a trimis de la el un porumbel, să vadă dacă apele s-au retras de pe faţa pământului;

9. Dar porumbelul nu a găsit odihnă pentru talpa piciorului său şi s-a întors la el în arcă, pentru că apele erau pe faţa întregului pământ; atunci a întins mâna şi l-a luat şi l-a dus la el în arcă.

10. Şi a mai stat alte şapte zile şi din nou a trimis porumbelul afară din arcă;

11. Şi porumbelul a venit la el seara şi, iată, în ciocul lui era o frunză de măslin proaspăt ruptă, aşa că Noe a cunoscut că apele s-au retras de pe pământ.

12. Şi a mai stat alte şapte zile şi a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el.

13. Şi s-a întâmplat în anul şase sute şi unu, în prima lună, în prima zi a lunii, apele au secat de pe pământ; şi Noe a ridicat acoperişul arcei şi a privit şi, iată, faţa pământului era uscată.

14. Şi în a doua lună, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul a fost uscat.

15. Şi Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, spunând:

16. Ieşi din arcă, tu şi soţia ta şi fiii tăi şi soţiile fiilor tăi cu tine.

17. Scoate împreună cu tine fiecare vieţuitoare care este cu tine, a toată făptura, deopotrivă pasăre şi vită şi fiecare târâtoare care se târăşte pe pământ, ca acestea să nască abundent pe pământ şi să fie roditoare şi să se înmulţească pe pământ.

Citiți capitolul complet Geneza 8