Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 7:9-21 Fidela 2013 (RFB13)

9. Au intrat două câte două la Noe în arcă, partea bărbătească şi partea femeiască, aşa cum Dumnezeu a poruncit lui Noe.

10. Şi s-a întâmplat, după şapte zile, că apele potopului au venit peste pământ.

11. În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în a şaptesprezecea zi a lunii, în acea zi au fost toate fântânile marelui adânc despicate şi ferestrele cerului s-au deschis.

12. Şi ploaia a fost peste pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

13. În chiar aceeaşi zi a intrat Noe şi Sem şi Ham şi Iafet, fiii lui Noe şi soţia lui Noe şi cele trei soţii ale fiilor săi cu ei în arcă;

14. Ei şi fiecare fiară după felul ei şi toate vitele după felul lor şi fiecare târâtoare ce se târăşte pe pământ după felul ei şi fiecare pasăre după felul ei, fiecare păsărică din fiecare specie.

15. Şi au intrat la Noe în arcă două câte două din orice făptură în care este suflarea vieţii.

16. Şi cele ce au intrat, au intrat partea bărbătească şi partea femeiască din orice făptură, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit lui; şi Domnul l-a închis înăuntru.

17. Şi potopul a fost patruzeci de zile peste pământ şi apele au crescut şi au purtat sus arca şi aceasta a fost înălţată deasupra pământului.

18. Şi apele se înălţau şi s-au înmulţit foarte mult asupra pământului, şi arca mergea pe faţa apelor.

19. Şi apele s-au înălţat peste măsură asupra pământului şi toţi munţii înalţi, care erau sub întregul cer, au fost acoperiţi.

20. Apele s-au înălţat cu cincisprezece coţi deasupra lor şi munţii au fost acoperiţi.

21. Şi a murit orice făptură care mişca pe pământ, deopotrivă pasăre şi vită şi fiară şi fiecare târâtoare care se târăşte pe pământ şi fiecare om;

Citiți capitolul complet Geneza 7