Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 6:15-22 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi acesta este modelul după care să o faci: Lungimea arcei să fie de trei sute de coţi, lăţimea acesteia cincizeci de coţi şi înălţimea acesteia treizeci de coţi.

16. Să faci arcei o fereastră, deasupra, să o termini la un cot de la acoperiş, şi uşa arcei să o aşezi în latura arcei; să faci arca cu trei nivele: cel de jos, al doilea şi al treilea.

17. Şi iată, eu, chiar eu, voi aduce un potop de ape peste pământ, pentru a nimici toată făptura de sub cer, în care este suflarea vieţii şi fiecare lucru care este pe pământ va muri.

18. Dar cu tine îmi voi întemeia legământul meu; şi să intri în arcă, tu şi fiii tăi şi soţia ta şi soţiile fiilor tăi cu tine.

19. Şi din fiecare vieţuitoare de orice făptură, două din fiecare soi, să aduci în arcă, pentru a le ţine în viaţă cu tine; să fie parte bărbătească şi parte femeiască.

20. Din păsări, după felul lor, şi din vite, după felul lor, şi din fiecare târâtoare a pământului, după felul ei, două din fiecare soi vor veni la tine, pentru a le ţine în viaţă.

21. Şi ia la tine din toată mâncarea care se mănâncă şi strânge-o la tine şi va fi mâncare pentru tine şi pentru ele.

22. Astfel a făcut Noe, conform cu tot ceea ce Dumnezeu i-a poruncit, astfel a făcut el.

Citiți capitolul complet Geneza 6