Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 6:1-18 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi s-a întâmplat, pe când oamenii au început a se înmulţi pe faţa pământului şi li s-au născut fiice,

2. Că fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii din toate pe care le-au ales.

3. Şi Domnul a spus: Duhul meu nu se va lupta întotdeauna cu omul, căci el este de asemenea şi carne; totuşi zilele lui vor fi o sută douăzeci de ani.

4. Erau uriaşi pe pământ în acele zile şi, de asemenea, după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii, aceştia au fost războinicii, care au fost în vechime oameni de renume.

5. Şi Dumnezeu a văzut că stricăciunea omului era mare pe pământ şi că fiecare imaginaţie a gândurilor inimii sale era numai facere de rău continuă.

6. Şi aceasta l-a făcut pe Domnul să se pocăiască pentru că a făcut pe om pe pământ şi l-a mâhnit în inima lui.

7. Şi Domnul a spus: Voi nimici de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, deopotrivă om şi animal şi târâtoarea şi păsările cerului, fiindcă aceasta mă face să mă pocăiesc că i-am făcut.

8. Dar Noe a găsit har în ochii Domnului.

9. Acestea sunt generaţiile lui Noe: Noe a fost un bărbat drept şi desăvârşit în generaţiile lui şi Noe a umblat cu Dumnezeu.

10. Şi Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

11. Şi pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi pământul era umplut de violenţă.

12. Şi Dumnezeu a privit peste pământ şi, iată, acesta era corupt, pentru că toată făptura şi-a corupt calea pe pământ.

13. Şi Dumnezeu i-a spus lui Noe: Sfârşitul a toată făptura a ajuns înaintea mea, fiindcă pământul este umplut cu violenţă prin ei; şi, iată, îi voi nimici împreună cu pământul.

14. Fă-ţi o arcă din lemn de gofer, să faci camere în arcă şi să o smoleşti pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală.

15. Şi acesta este modelul după care să o faci: Lungimea arcei să fie de trei sute de coţi, lăţimea acesteia cincizeci de coţi şi înălţimea acesteia treizeci de coţi.

16. Să faci arcei o fereastră, deasupra, să o termini la un cot de la acoperiş, şi uşa arcei să o aşezi în latura arcei; să faci arca cu trei nivele: cel de jos, al doilea şi al treilea.

17. Şi iată, eu, chiar eu, voi aduce un potop de ape peste pământ, pentru a nimici toată făptura de sub cer, în care este suflarea vieţii şi fiecare lucru care este pe pământ va muri.

18. Dar cu tine îmi voi întemeia legământul meu; şi să intri în arcă, tu şi fiii tăi şi soţia ta şi soţiile fiilor tăi cu tine.

Citiți capitolul complet Geneza 6