Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 50:10-19 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi au venit la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan; şi acolo au jelit cu o foarte mare şi aprinsă plângere; şi a făcut o jelire pentru tatăl său şapte zile.

11. Şi când locuitorii ţării, canaaniţii, au văzut jelirea din aria lui Atad, au spus: Aceasta este o jelire apăsătoare pentru egipteni; pentru aceasta numele ei a fost pus Abelmiţraim, care este dincolo de Iordan.

12. Şi fiii lui i-au făcut aşa cum le-a poruncit;

13. Căci fiii lui l-au purtat în ţara lui Canaan şi l-au îngropat în peştera din câmpul din Macpela, pe care Avraam a cumpărat-o de la Efron hititul, împreună cu câmpul, care este în faţă cu Mamre, ca stăpânire a locului de îngropare.

14. Şi Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, el şi fraţii săi şi toţi cei care au urcat cu el ca să îngroape pe tatăl său.

15. Şi după ce fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor era mort, au spus: Iosif poate ne va urî şi cu adevărat va cere înapoi de la noi tot răul pe care i l-am făcut.

16. Şi au trimis un mesager la Iosif, spunând: Tatăl tău a poruncit înainte ca el să moară, spunând:

17. Aşa să îi spuneţi lui Iosif: Iartă, te rog, acum, fărădelegea fraţilor tăi şi păcatul lor; căci ei ţi-au făcut rău; şi acum, iartă, te rugăm, fărădelegea servitorilor Dumnezeului tatălui tău. Şi Iosif a plâns când i-au vorbit.

18. Şi fraţii lui de asemenea au mers şi au căzut jos înaintea feţei sale şi au spus: Iată, noi suntem servitorii tăi.

19. Şi Iosif le-a spus: Nu vă temeţi, sunt eu în locul lui Dumnezeu?

Citiți capitolul complet Geneza 50