Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 39:15-23 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi s-a întâmplat, când el a auzit că am ridicat vocea şi am strigat, că şi-a lăsat haina cu mine şi a fugit şi a ieşit afară.

16. Şi a aşezat haina lui lângă ea, până când domnul lui a venit acasă.

17. Şi a vorbit cu el conform acestor cuvinte, spunând: Servitorul evreu, pe care l-ai adus la noi, a intrat la mine să mă batjocorească.

18. Şi s-a întâmplat, pe când mi-am ridicat vocea şi am strigat, că şi-a lăsat haina cu mine şi a fugit afară.

19. Şi s-a întâmplat, când stăpânul lui a auzit cuvintele soţiei sale, pe care ea i le-a vorbit, spunând: Astfel mi-a făcut servitorul tău; că furia lui s-a aprins.

20. Şi stăpânul lui Iosif l-a luat şi l-a pus în închisoare, un loc unde prizonierii împăratului erau legaţi; iar el era acolo în închisoare.

21. Dar Domnul era cu Iosif şi i-a arătat milă şi i-a dat favoare înaintea ochilor administratorului închisorii.

22. Şi administratorul închisorii a încredinţat în mâna lui Iosif pe toţi prizonierii care erau în închisoare; şi tot ce făceau ei acolo, el era cel ce le făcea.

23. Administratorul închisorii nu se uita la nimic din ce era sub mâna lui, pentru că Domnul era cu el şi ceea ce el făcea, Domnul făcea să prospere.

Citiți capitolul complet Geneza 39