Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 35:6-17 Fidela 2013 (RFB13)

6. Astfel Iacob a venit la Luz, adică Betel, care este în ţara lui Canaan, el şi toţi oamenii care erau cu el.

7. Şi a zidit acolo un altar şi a pus numele acelui loc El-betel, deoarece acolo Dumnezeu i s-a arătat când fugea din faţa fratelui său.

8. Dar Debora, dădaca Rebecăi, a murit şi a fost îngropată la poalele Betelului, sub un stejar; şi acestuia i s-a pus numele Alon-Bacut.

9. Şi Dumnezeu i s-a arătat lui Iacob din nou, când a ieşit din Padanaram, şi l-a binecuvântat.

10. Şi Dumnezeu i-a spus: Numele tău este Iacob, numele tău nu va mai fi chemat Iacob, ci Israel va fi numele tău; şi i-a pus numele Israel.

11. Şi Dumnezeu i-a spus: Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic, fii roditor şi înmulţeşte-te; o naţiune şi o mulţime de naţiuni vor fi din tine şi împăraţi vor ieşi din coapsele tale;

12. Şi pământul pe care l-am dat lui Avraam şi Isaac, ţie ţi-l voi da şi seminţei tale după tine îi voi da pământul.

13. Şi Dumnezeu s-a înălţat de la el în locul în care a vorbit cu el.

14. Şi Iacob a pus un stâlp în locul în care a vorbit cu el, un stâlp de piatră, şi a turnat un dar de băutură pe acesta şi a turnat untdelemn pe acesta.

15. Şi Iacob a pus numele locului unde Dumnezeu a vorbit cu el, Betel.

16. Şi au plecat de la Betel; şi mai era doar puţin drum până să ajungă la Efrata; şi Rahela a intrat în durerile naşterii şi avea travaliu greu.

17. Şi s-a întâmplat, când era în travaliu greu, că moaşa i-a spus: Nu te teme; vei avea şi acest fiu.

Citiți capitolul complet Geneza 35