Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 32:10-23 Fidela 2013 (RFB13)

10. Eu nu sunt demn nici de cea mai mică din toate îndurările şi de tot adevărul pe care l-ai arătat servitorului tău; căci cu toiagul meu am trecut acest Iordan; şi acum eu am devenit două cete.

11. Scapă-mă, te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau, pentru că mă tem de el, ca nu cumva să vină şi să mă lovească pe mine şi pe mamă cu copiii.

12. Şi ai spus: Cu adevărat îţi voi face bine şi voi face sămânţa ta precum nisipul mării, care nu poate fi numărat din cauza mulţimii lui.

13. Şi a rămas acolo în acea noapte; şi a luat din ceea ce îi cădea la mână un dar pentru fratele său, Esau;

14. Două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,

15. Treizeci de cămile de lapte cu mânjii lor, patruzeci de viţele şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.

16. Şi le-a dat în mâna servitorilor săi, fiecare turmă în parte; şi a spus servitorilor săi: Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o distanţă între turmă şi turmă.

17. Şi a poruncit celui din frunte, spunând: Când Esau, fratele meu, te întâlneşte şi te întreabă, spunând: A cui eşti tu? Şi încotro mergi? Şi ale cui sunt acestea care merg înaintea ta?

18. Atunci spune: Acestea sunt ale servitorului tău Iacob; acesta este un dar trimis domnului meu, Esau; şi, iată, el de asemenea este în spatele nostru.

19. Şi aşa a poruncit celui de al doilea şi celui de al treilea şi tuturor celor ce urmau turmelor, spunând: În acest fel vorbiţi-i lui Esau, când îl găsiţi.

20. Şi spuneţi mai departe: Iată, servitorul tău, Iacob, este în spatele nostru. Căci a spus: Îl voi linişti cu darul care merge înaintea mea şi după aceea îi voi vedea faţa; poate că îl va accepta de la mine.

21. Astfel darul a mers, trecând înaintea lui; şi el însuşi a rămas în acea noapte cu ceata.

22. Şi s-a ridicat în acea noapte şi a luat pe cele două soţii ale lui şi pe cele două servitoare ale lui şi pe cei unsprezece fii ai săi şi a trecut peste vadul pârâului Iaboc.

23. Şi i-a luat şi i-a trimis peste pârâu şi a trimis dincolo tot ce avea.

Citiți capitolul complet Geneza 32