Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 32:1-10 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Iacob a plecat pe calea sa şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.

2. Şi când Iacob i-a văzut, a spus: Aceasta este oştirea lui Dumnezeu; şi a pus numele acelui loc, Mahanaim.

3. Şi Iacob a trimis mesageri înaintea lui la Esau, fratele său, până în ţara lui Seir, ţinutul lui Edom.

4. Şi le-a poruncit, spunând: Astfel să vorbiţi domnului meu Esau: Servitorul tău, Iacob, spune astfel: Eu am locuit temporar cu Laban şi am rămas acolo până acum;

5. Şi am boi şi măgari, turme şi servitori şi servitoare; şi am trimis pentru a spune domnului meu, ca să găsesc har înaintea ochilor tăi.

6. Şi mesagerii s-au întors la Iacob, spunând: Am mers la fratele tău, Esau; şi de asemenea el vine să te întâlnească şi patru sute de bărbaţi cu el.

7. Atunci Iacob a fost grozav de înspăimântat şi tulburat şi a împărţit oamenii care erau cu el şi turmele şi cirezile şi cămilele, în două cete;

8. Şi a spus: Dacă Esau vine la una din cete şi o loveşte, atunci cealaltă ceată care rămâne va scăpa.

9. Şi Iacob a spus: Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Domnul care mi-a spus: Întoarce-te în ţara ta şi la rudele tale şi mă voi purta bine cu tine;

10. Eu nu sunt demn nici de cea mai mică din toate îndurările şi de tot adevărul pe care l-ai arătat servitorului tău; căci cu toiagul meu am trecut acest Iordan; şi acum eu am devenit două cete.

Citiți capitolul complet Geneza 32