Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 30:9-17 Fidela 2013 (RFB13)

9. Când Leea a văzut că ea a încetat să nască, a luat pe Zilpa, servitoarea ei, şi i-a dat-o lui Iacob de soţie.

10. Şi Zilpa, servitoarea Leei, i-a născut lui Iacob un fiu.

11. Şi Leea a spus: O trupă înarmată vine; şi i-a pus numele Gad.

12. Şi Zilpa, servitoarea Leei, i-a născut lui Iacob un al doilea fiu.

13. Şi Leea a spus: Fericită sunt, căci fiicele mă vor numi binecuvântată; şi i-a pus numele Aşer.

14. Şi Ruben a mers în zilele secerişului grâului şi a găsit mandragore în câmp şi le-a adus la mama lui, Leea. Atunci Rahela i-a spus Leei: Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.

15. Iar Leea i-a spus: Este puţin lucru că ai luat pe soţul meu? Şi voieşti să iei şi mandragorele fiului meu? Şi Rahela a spus: De aceea el să se culce cu tine la noapte pentru mandragorele fiului tău.

16. Şi Iacob a venit de la câmp pe înserat şi Leea a ieşit să îl întâlnească şi a spus: Trebuie să intri la mine; căci cu adevărat te-am angajat cu mandragorele fiului meu. Şi el s-a culcat cu ea în acea noapte.

17. Şi Dumnezeu a dat ascultare Leei şi ea a rămas însărcinată şi i-a născut lui Iacob al cincilea fiu.

Citiți capitolul complet Geneza 30