Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 24:16-27 Fidela 2013 (RFB13)

16. Şi tânăra era foarte plăcută la vedere, o fecioară, şi niciun bărbat nu o cunoscuse; şi ea a coborât la fântână şi şi-a umplut ulciorul şi a urcat.

17. Şi servitorul a alergat să o întâlnească şi a spus: Lasă-mă, te rog, să beau puţină apă din ulciorul tău.

18. Iar ea a spus: Bea, domnul meu; şi ea s-a grăbit şi şi-a lăsat jos ulciorul peste mâna ei şi i-a dat să bea.

19. Şi după ce a terminat să îi dea de băut, a spus: Voi scoate apă şi pentru cămilele tale, până o să termine de băut.

20. Şi s-a grăbit şi şi-a golit ulciorul în adăpătoare şi a alergat din nou la fântână să scoată apă şi a scos pentru toate cămilele lui.

21. Şi bărbatul, mirându-se de ea, tăcea, voind să cunoască dacă Domnul făcuse călătoria lui prosperă sau nu.

22. Şi s-a întâmplat, pe când cămilele terminaseră de băut, că bărbatul a luat un cercel de aur de o jumătate de şekel în greutate şi două brăţări pentru mâinile ei, în greutate de zece şekeli de aur;

23. Şi a spus: A cui fiică eşti tu? Spune-mi, te rog, este loc în casa tatălui tău pentru noi să găzduim?

24. Iar ea i-a spus: Eu sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care ea l-a născut lui Nahor.

25. Şi i-a mai spus: Avem deopotrivă paie şi nutreţ îndeajuns şi loc să găzduiţi.

26. Şi bărbatul şi-a plecat capul şi s-a închinat Domnului.

27. Şi a spus: Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care nu a lăsat pe stăpânul meu lipsit de mila sa şi de adevărul său; eu, fiind pe cale, Domnul m-a condus la casa fraţilor stăpânului meu.

Citiți capitolul complet Geneza 24