Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 23:1-14 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Sara era în vârstă de o sută douăzeci şi şapte de ani, aceştia au fost anii vieţii lui Sara.

2. Şi Sara a murit în Chiriatarba, adică Hebron, în ţara lui Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi să o plângă.

3. Şi Avraam a stat în picioare înaintea moartei sale şi a vorbit fiilor lui Het, spunând:

4. Eu sunt străin şi locuitor temporar cu voi, daţi-mi în stăpânire un loc de îngropare între voi, ca să înmormântez moarta mea dinaintea feţei mele.

5. Şi copiii lui Het au răspuns lui Avraam, spunându-i:

6. Ascultă-ne, domnul meu: tu eşti un prinţ puternic printre noi; îngroapă-ţi moarta în cel mai ales dintre mormintele noastre; niciunul din noi nu va opri de la tine mormântul său, să îţi îngropi moarta.

7. Şi Avraam s-a ridicat şi s-a aplecat până la pământ înaintea poporului ţării, înaintea copiilor lui Het.

8. Şi a vorbit îndeaproape cu ei, spunând: Dacă aceasta este dorinţa voastră, să înmormântez moarta mea dinaintea feţei mele, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,

9. Ca să îmi dea peştera din Macpela, pe care o are, care este la capătul câmpului său; pentru atâţia bani cât merită aceasta, să mi-o dea în stăpânire ca loc de îngropare printre voi.

10. Şi Efron locuia printre copiii lui Het; şi Efron hititul a răspuns lui Avraam în auzul copiilor lui Het, al tuturor celor ce intrau la poarta cetăţii sale, spunând:

11. Nu, domnul meu, ascultă-mă, câmpul ţi-l dau şi peştera care este în el, pe aceasta ţi-o dau; înaintea ochilor fiilor poporului meu ţi-o dau, înmormântează-ţi moarta.

12. Şi Avraam s-a aplecat până la pământ înaintea poporului ţării.

13. Şi i-a vorbit lui Efron în auzul poporului ţării, spunând: Dar dacă mi-l vei da, te rog ascultă-mă, îţi voi da bani pentru câmp; ia-i de la mine şi îmi voi înmormânta moarta acolo.

14. Şi Efron a răspuns lui Avraam, spunându-i:

Citiți capitolul complet Geneza 23