Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 21:25-34 Fidela 2013 (RFB13)

25. Şi Avraam a mustrat pe Abimelec din cauza unei fântâni de apă, pe care servitorii lui Abimelec au luat-o cu violenţă.

26. Şi Abimelec a spus: Nu am ştiut cine a făcut acest lucru, nici tu nu mi-ai spus, nici nu am auzit de aceasta, decât astăzi.

27. Şi Avraam a luat oi şi boi şi le-a dat lui Abimelec; şi amândoi au făcut un legământ.

28. Şi Avraam a pus şapte mieluşele din turmă la o parte.

29. Şi Abimelec i-a spus lui Avraam: Ce înseamnă aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus la o parte?

30. Iar el a spus: Aceste şapte mieluşele le vei lua din mâna mea, ca ele să fie o mărturie pentru mine, că am săpat această fântână.

31. Pentru aceasta el a numit acel loc Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat amândoi.

32. Astfel au făcut un legământ la Beer-Şeba, apoi Abimelec s-a ridicat şi Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.

33. Şi Avraam a sădit un crâng în Beer-Şeba şi a chemat acolo numele Domnului, Dumnezeul cel veşnic.

34. Şi Avraam a locuit temporar în ţara filistenilor multe zile.

Citiți capitolul complet Geneza 21