Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 21:15-31 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi apa s-a terminat din burduf şi ea a lepădat copilul sub unul dintre tufişuri.

16. Şi a mers şi s-a aşezat jos înaintea lui la depărtare de el, cam cât ar trage un arcaş, pentru că spunea: Să nu văd moartea copilului. Şi s-a aşezat înaintea lui şi şi-a înălţat vocea şi a plâns.

17. Şi Dumnezeu a auzit vocea băiatului; şi îngerul lui Dumnezeu a chemat pe Hagar din cer şi i-a spus: Ce îţi este, Hagar? Nu te teme, pentru că Dumnezeu a auzit vocea băiatului acolo unde este el.

18. Scoală-te, ridică băiatul şi ţine-l în mână, pentru că îl voi face o mare naţiune.

19. Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut o fântână de apă; şi s-a dus şi a umplut burduful cu apă şi a dat băiatului să bea.

20. Şi Dumnezeu a fost cu băiatul; şi a crescut şi a locuit în pustie şi a devenit arcaş.

21. Şi a locuit în pustia Paran şi mama lui i-a luat o soţie din ţara Egiptului.

22. Şi s-a întâmplat în acel timp, că Abimelec şi Picol, căpetenia oştirii sale, i-au vorbit lui Avraam, spunând: Dumnezeu este cu tine în tot ceea ce faci;

23. De aceea acum jură-mi aici pe Dumnezeu că nu vei trata cu falsitate cu mine, nici cu fiul meu, nici cu fiul fiului meu, ci conform bunătăţii pe care ţi-am făcut-o, îmi vei face şi tu mie şi ţării în care ai locuit temporar.

24. Şi Avraam a spus: Jur.

25. Şi Avraam a mustrat pe Abimelec din cauza unei fântâni de apă, pe care servitorii lui Abimelec au luat-o cu violenţă.

26. Şi Abimelec a spus: Nu am ştiut cine a făcut acest lucru, nici tu nu mi-ai spus, nici nu am auzit de aceasta, decât astăzi.

27. Şi Avraam a luat oi şi boi şi le-a dat lui Abimelec; şi amândoi au făcut un legământ.

28. Şi Avraam a pus şapte mieluşele din turmă la o parte.

29. Şi Abimelec i-a spus lui Avraam: Ce înseamnă aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus la o parte?

30. Iar el a spus: Aceste şapte mieluşele le vei lua din mâna mea, ca ele să fie o mărturie pentru mine, că am săpat această fântână.

31. Pentru aceasta el a numit acel loc Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat amândoi.

Citiți capitolul complet Geneza 21