Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 7:6-19 Fidela 2013 (RFB13)

6. Acest Ezra s-a urcat din Babilon; şi el era un scrib iscusit în legea lui Moise, pe care Domnul Dumnezeul lui Israel o dăduse; şi împăratul i-a împlinit toată cererea, conform cu mâna Domnului Dumnezeului său care era asupra lui.

7. Şi s-au urcat câţiva dintre copiii lui Israel şi dintre preoţi şi leviţi şi cântăreţi şi portari şi netinimi la Ierusalim, în anul al şaptelea al lui Artaxerxes, împăratul.

8. Şi Ezra a venit la Ierusalim în luna a cincea, care era în anul al şaptelea al împăratului.

9. Pentru că în ziua întâi a lunii întâi a început el să se urce din Babilon şi în ziua întâi a lunii a cincea a ajuns la Ierusalim, conform cu mâna cea bună a Dumnezeului său care era asupra lui.

10. Fiindcă Ezra îşi pregătise inima să caute legea Domnului şi să o împlinească şi să înveţe în Israel statute şi judecăţi.

11. Acum, aceasta este copia scrisorii pe care împăratul Artaxerxes i-a dat-o lui Ezra, preotul, scribul, un scrib al cuvintelor poruncilor Domnului şi al statutelor lui pentru Israel.

12. Artaxerxes, împărat al împăraţilor, către Ezra preotul, un scrib al legii Dumnezeului cerului, pace desăvârşită în acest timp.

13. Dau o hotărâre, ca toţi cei din poporul lui Israel şi dintre preoţii lui şi leviţi din domeniul meu, care doresc din propria lor voinţă să urce la Ierusalim, să meargă cu tine.

14. Pentru că tu eşti trimis de împărat şi de cei şapte sfătuitori ai lui, să cercetezi referitor la Iuda şi Ierusalim, conform cu legea Dumnezeului tău care este în mâna ta;

15. Şi să duci argintul şi aurul, pe care împăratul şi sfătuitorii lui l-au oferit de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, a cărui locuinţă este în Ierusalim,

16. Şi tot argintul şi aurul pe care îl poţi găsi în toată provincia Babilonului, cu darul de bunăvoie al poporului şi al preoţilor, care oferă de bunăvoie pentru casa Dumnezeului lor care este în Ierusalim;

17. Ca tu să cumperi repede cu aceşti bani tauri, berbeci, miei, cu darurile lor de mâncare şi darurile lor de băutură şi să le oferi pe altarul casei Dumnezeului vostru care este în Ierusalim.

18. Şi orice ţi se va părea bine, ţie şi fraţilor tăi, pentru a face cu restul argintului şi al aurului, aceea faceţi după voia Dumnezeului vostru.

19. Vasele de asemenea care îţi sunt date pentru serviciul casei Dumnezeului tău, să le dai înaintea Dumnezeului Ierusalimului.

Citiți capitolul complet Ezra 7