Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 44:8-20 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi nu aţi păzit însărcinarea lucrurilor mele sfinte; ci aţi pus păzitori ai însărcinării mele în sanctuarul meu pentru voi înşivă.

9. Astfel spune Domnul Dumnezeu: Niciun străin, necircumcis în inimă, nici necircumcis în carne, să nu intre în sanctuarul meu, din toţi străinii câţi se vor afla între copiii lui Israel.

10. Şi leviţii care s-au depărtat de mine, când Israel rătăcea, care au rătăcit de la mine după idolii lor, să îşi poarte nelegiuirea lor.

11. Totuşi ei să fie servitori în sanctuarul meu, având sarcina la porţile casei şi servind casei; ei să înjunghie ofranda arsă şi sacrificiul pentru popor şi să stea în picioare înaintea lor să le servească.

12. Pentru că ei le-au servit înaintea idolilor lor şi au făcut să cadă casa lui Israel în nelegiuire; de aceea mi-am ridicat mâna împotriva lor, spune Domnul Dumnezeu şi ei îşi vor purta nelegiuirea.

13. Şi să nu se apropie de mine, ca să îmi facă serviciul de preot, nici să nu se apropie de vreunul din lucrurile mele sfinte, în locul preasfânt; ci să îşi poarte ruşinea şi urâciunile lor pe care le-au făcut.

14. Ci îi voi face păzitori ai sarcinii casei, pentru tot serviciul ei şi pentru tot ce se va face în ea.

15. Dar preoţii, leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit sarcina sanctuarului meu când copiii lui Israel au rătăcit de la mine, ei să se apropie de mine ca să îmi servească; şi să stea în picioare înaintea mea pentru a-mi aduce grăsimea şi sângele, spune Domnul Dumnezeu;

16. Ei să intre în sanctuarul meu şi să se apropie de masa mea, pentru a-mi servi şi să păzească însărcinarea mea.

17. Şi se va întâmpla, când vor intra pe porţile curţii interioare, că vor fi îmbrăcaţi cu haine de in şi să nu pună lână pe ei în timp ce servesc în porţile curţii interioare şi înăuntru.

18. Să aibă bonete de in pe capetele lor şi să aibă izmene de in pe coapsele lor; să nu se încingă cu vreun lucru care să îi facă să transpire.

19. Şi când ies în curtea exterioară, în curtea exterioară la popor, să se dezbrace de hainele lor în care au servit şi să le pună în camerele sfinte; şi să îmbrace alte haine; şi să nu sfinţească poporul cu hainele lor.

20. Nici să nu îşi radă capetele, nici să nu permită şuviţelor lor să crească lungi; ei doar să îşi tundă scurt capetele.

Citiți capitolul complet Ezechiel 44