Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 33:7-19 Fidela 2013 (RFB13)

7. Astfel tu, fiu al omului, te-am pus paznic pentru casa lui Israel; de aceea ascultă cuvântul din gura mea şi avertizează-i din partea mea.

8. Când spun celui stricat: Tu cel stricat, vei muri negreşit; dacă nu vorbeşti să îl avertizezi pe cel stricat de calea lui, acel stricat va muri în nelegiuirea lui; dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.

9. Totuşi, dacă îl avertizezi pe cel stricat de calea lui, să se întoarcă de la ea; dacă nu se întoarce de la calea lui, el va muri în nelegiuirea lui; dar tu ţi-ai scăpat sufletul.

10. De aceea, tu fiu al omului, vorbeşte casei lui Israel: Astfel să vorbiţi, spunând: Dacă fărădelegile noastre şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi noi lâncezim în ele; cum să trăim atunci?

11. Spune-le: Precum eu trăiesc, spune Domnul Dumnezeu, nu am nicio plăcere în moartea celui stricat, ci ca cel stricat să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască; întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre rele, fiindcă de ce să muriţi casă a lui Israel?

12. De aceea, tu fiu al omului, spune copiilor poporului tău: Dreptatea celui drept nu îl va scăpa în ziua fărădelegii lui; cât despre stricăciunea celui stricat, el nu va cădea prin aceasta în ziua în care se întoarce de la stricăciunea lui; nici cel drept nu va fi în stare să trăiască pentru dreptatea lui, în ziua în care păcătuieşte.

13. Când eu voi spune celui drept, că va trăi negreşit; dacă el se încrede în dreptatea lui şi face nelegiuire, niciuna dintre toate faptele lui drepte nu va fi amintită; ci pentru nelegiuirea lui pe care a făcut-o, el va muri pentru aceasta.

14. Din nou, când spun celui stricat: Vei muri negreşit; dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ceea ce este legiuit şi drept;

15. Dacă cel stricat dă înapoi garanţia, dă înapoi ceea ce a furat, umblă în statutele vieţii, fără să facă nelegiuire; va trăi negreşit, nu va muri.

16. Niciunul din păcatele pe care le-a făcut nu îi va fi amintit; el a făcut ceea ce este legiuit şi drept; va trăi negreşit.

17. Totuşi copiii poporului tău spun: Calea Domnului nu este nepărtinitoare; dar cât despre ei, calea lor nu este nepărtinitoare.

18. Când cel drept se întoarce de la dreptatea lui şi face nelegiuire, el va muri datorită acesteia.

19. Dar dacă cel stricat se întoarce de la stricăciunea lui şi face ceea ce este legiuit şi drept, el va trăi prin aceasta.

Citiți capitolul complet Ezechiel 33