Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 30:17-26 Fidela 2013 (RFB13)

17. Tinerii din Aven şi din Pi-Beset vor cădea prin sabie; iar aceste cetăţi vor merge în captivitate.

18. La Tahpanes de asemenea se va întuneca ziua când voi sfărâma acolo jugurile Egiptului; şi fastul tăriei lui va înceta în el; cât despre el, un nor îl va acoperi, iar fiicele lui vor merge în captivitate.

19. Astfel voi face judecăţi în Egipt; şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul.

20. Şi s-a întâmplat în al unsprezecelea an, în luna întâi, în ziua a şaptea a lunii, că a venit la mine cuvântul Domnului, spunând:

21. Fiu al omului, eu am frânt braţul lui Faraon, împăratul Egiptului; şi, iată, acesta nu va fi legat pentru a se vindeca, pentru a-i pune un bandaj ca să îl lege, pentru a-l face tare să ţină sabia.

22. De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu sunt împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului; şi îi voi frânge braţele, cel tare şi pe cel frânt; şi voi face să cadă sabia din mâna lui.

23. Şi voi împrăştia pe egipteni printre naţiuni şi îi voi risipi prin ţări.

24. Şi voi întări braţele împăratului Babilonului şi voi pune sabia mea în mâna lui; dar voi frânge braţele lui Faraon, iar el va geme înaintea lui cu gemetele omului rănit de moarte.

25. Dar voi întări braţele împăratului Babilonului, iar braţele lui Faraon vor cădea; şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul, când voi pune sabia mea în mâna împăratului Babilonului şi el o va întinde asupra ţării Egiptului.

26. Şi voi împrăştia pe egipteni printre naţiuni şi îi voi risipi prin ţări; şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul.

Citiți capitolul complet Ezechiel 30