Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 24:16-27 Fidela 2013 (RFB13)

16. Fiu al omului, iată, eu iau de la tine dorinţa ochilor tăi cu o lovitură; totuşi să nu jeleşti nici să nu plângi, nici să nu îţi curgă lacrimile.

17. Abţine-te să plângi, să nu jeleşti pentru morţi, leagă-ţi tiara capului tău pe tine şi pune-ţi sandalele în picioare şi nu îţi acoperi buzele şi nu mânca pâinea oamenilor.

18. Astfel am vorbit poporului dimineaţa; şi seara soţia mea a murit; iar eu am făcut dimineaţa precum mi se poruncise.

19. Şi poporul mi-a spus: Nu ne vei spune ce sunt aceste lucruri pentru noi, pe care astfel le faci?

20. Atunci le-am răspuns: Cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:

21. Vorbeşte casei lui Israel: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, voi spurca sanctuarul meu, maiestatea puterii voastre, dorinţa ochilor voştri şi pe aceea de care se îndură sufletul vostru; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe care i-aţi lăsat vor cădea prin sabie.

22. Şi veţi face precum eu am făcut: nu vă veţi acoperi buzele, nici nu veţi mânca pâinea oamenilor.

23. Şi tiarele voastre vor fi pe capetele voastre şi sandalele voastre în picioarele voastre; nu veţi jeli nici nu veţi plânge; ci veţi lâncezi pentru nelegiuirile voastre şi veţi jeli unul faţă de altul.

24. Astfel Ezechiel este un semn pentru voi: conform cu toate câte el a făcut veţi face voi; şi când acest lucru va veni, veţi cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeu.

25. De asemenea, tu, fiu al omului, nu se va întâmpla aceasta în ziua când voi lua de la ei puterea lor, bucuria gloriei lor, dorinţa ochilor lor şi spre ce îşi îndreaptă minţile, pe fiii lor şi pe fiicele lor,

26. Că cel care scapă în acea zi va veni la tine, pentru a te face să auzi aceasta cu urechile tale?

27. În acea zi gura ta va fi deschisă spre cel scăpat şi vei vorbi şi nu vei mai fi mut; şi vei fi un semn pentru ei; iar ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul.

Citiți capitolul complet Ezechiel 24