Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 20:11-16 Fidela 2013 (RFB13)

11. Şi le-am dat statutele mele şi le-am arătat judecăţile mele, pe care dacă un om le împlineşte, va trăi în ele.

12. Mai mult, le-am dat de asemenea sabatele mele, să fie un semn între mine şi ei, ca să ştie că eu sunt Domnul care îi sfinţeşte.

13. Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva mea în pustie, nu au umblat în statutele mele şi au dispreţuit judecăţile mele, pe care, dacă un om le împlineşte, va trăi în ele; şi au murdărit sabatele mele foarte mult; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor în pustie, pentru a-i mistui.

14. Dar am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea păgânilor, înaintea ochilor cărora îi scosesem.

15. Totuşi mi-am ridicat de asemenea mâna către ei în pustie, că nu îi voi duce în ţara pe care le-am dat-o, în care curge lapte şi miere, care este gloria tuturor ţărilor;

16. Deoarece ei au dispreţuit judecăţile mele şi nu au umblat în statutele mele, ci au murdărit sabatele mele, pentru că inima lor mergea după idolii lor.

Citiți capitolul complet Ezechiel 20