Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 14:8-14 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi îmi voi îndrepta faţa împotriva acelui om şi îl voi face un semn şi un proverb şi îl voi stârpi din mijlocul poporului meu; şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.

9. Şi dacă profetul este înşelat când a vorbit un cuvânt, eu, Domnul, am înşelat pe acel profet şi îmi voi întinde mâna asupra lui şi îl voi nimici din mijlocul poporului meu Israel.

10. Şi ei vor purta pedeapsa nelegiuirii lor; pedeapsa profetului va fi chiar ca pedeapsa celui care îl caută;

11. Pentru ca să nu mai rătăcească de la mine casa lui Israel, nici să nu mai fie pângărită cu toate fărădelegile lor; ci ca ei să fie poporul meu şi eu să le fiu Dumnezeu, spune Domnul Dumnezeu.

12. Cuvântul Domnului a venit din nou la mine, spunând:

13. Fiu al omului, când ţara păcătuieşte împotriva mea încălcând legea cumplit, atunci îmi voi întinde mâna asupra ei şi îi voi sfărâma toiagul pâinii şi voi trimite foamete asupra ei şi voi stârpi pe om şi pe animal din ea;

14. Chiar dacă aceşti trei bărbaţi: Noe, Daniel şi Iov, ar fi în ea, ei şi-ar elibera numai propriile lor suflete prin dreptatea lor, spune Domnul Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Ezechiel 14