5. Şi Domnul a rânduit un timp cuvenit, spunând: Mâine Domnul va face acest lucru în ţară.
6. Şi Domnul a făcut acel lucru a doua zi şi toate vitele Egiptului au murit, dar din vitele copiilor lui Israel nu a murit niciuna.
7. Şi Faraon a trimis şi, iată, nu a murit niciuna dintre vitele israeliţilor. Şi inima lui Faraon s-a împietrit şi nu a lăsat poporul să plece.
8. Şi Domnul le-a spus lui Moise şi lui Aaron: Luaţi-vă mâinile pline cu cenuşă din cuptor şi Moise să o arunce spre cer înaintea ochilor lui Faraon.
9. Şi va deveni ţărână în toată ţara Egiptului şi va fi ulcer, răspândindu-se cu băşici pe om şi pe vită, prin toată ţara Egiptului.
10. Şi au luat cenuşă din cuptor şi au stat în picioare înaintea lui Faraon; şi Moise a aruncat cenuşa în sus spre cer; şi aceasta a devenit un ulcer, răspândindu-se cu băşici pe om şi pe vită.
11. Şi magicienii nu au putut sta în picioare înaintea lui Moise din cauza ulcerelor, pentru că ulcerul era peste magicieni şi peste toţi egiptenii.
12. Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon şi nu le-a dat ascultare; precum Domnul spusese lui Moise.
13. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Scoală-te devreme dimineaţa şi stai în picioare înaintea lui Faraon şi spune-i: Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă poporul meu să plece, ca să îmi servească.
14. Căci de această dată voi trimite toate plăgile mele asupra inimii tale şi asupra servitorilor tăi şi asupra poporului tău, ca să cunoşti că nu este nimeni asemenea mie pe tot pământul.
15. Căci acum îmi voi întinde mâna, ca să te lovesc pe tine şi poporul tău cu ciumă; şi vei fi stârpit de pe pământ.
16. Şi tocmai pentru această cauză te-am ridicat, ca să îmi arăt în tine puterea, şi ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.
17. Te mai înalţi tu însuţi împotriva poporului meu, ca să refuzi să îi laşi să plece?