Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 9:19-26 Fidela 2013 (RFB13)

19. De aceea trimite acum şi adună vitele tale şi tot ceea ce ai în câmp; căci fiecare om şi animal care va fi găsit în câmp şi nu va fi adus acasă, grindina va cădea peste ei şi vor muri.

20. Cel ce s-a temut de cuvântul Domnului printre servitorii lui Faraon a pus pe servitorii săi şi vitele sale să fugă în case;

21. Şi cel ce nu a luat în considerare cuvântul Domnului a lăsat pe servitorii săi şi vitele sale în câmp.

22. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, ca să fie grindină în toată ţara Egiptului, peste om şi peste animal şi peste fiecare iarbă din câmp, prin toată ţara Egiptului.

23. Şi Moise şi-a întins toiagul spre cer şi Domnul a trimis tunet şi grindină şi focul a alergat de-a lungul pământului; şi Domnul a plouat grindină peste ţara Egiptului.

24. Astfel a fost grindină şi foc amestecat cu grindină, foarte apăsătoare, cum nu a mai fost asemenea în toată ţara Egiptului de când a devenit o naţiune.

25. Şi grindina a lovit în toată ţara Egiptului tot ce era în câmp, deopotrivă om şi animal; şi grindina a lovit fiecare iarbă din câmp şi a frânt fiecare copac din câmp.

26. Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, nu a fost grindină.

Citiți capitolul complet Exodul 9