Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 9:17-23 Fidela 2013 (RFB13)

17. Te mai înalţi tu însuţi împotriva poporului meu, ca să refuzi să îi laşi să plece?

18. Iată, mâine, pe timpul acesta, voi face să plouă o grindină foarte apăsătoare, aşa cum nu a fost în Egipt de la întemeierea lui chiar până acum.

19. De aceea trimite acum şi adună vitele tale şi tot ceea ce ai în câmp; căci fiecare om şi animal care va fi găsit în câmp şi nu va fi adus acasă, grindina va cădea peste ei şi vor muri.

20. Cel ce s-a temut de cuvântul Domnului printre servitorii lui Faraon a pus pe servitorii săi şi vitele sale să fugă în case;

21. Şi cel ce nu a luat în considerare cuvântul Domnului a lăsat pe servitorii săi şi vitele sale în câmp.

22. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, ca să fie grindină în toată ţara Egiptului, peste om şi peste animal şi peste fiecare iarbă din câmp, prin toată ţara Egiptului.

23. Şi Moise şi-a întins toiagul spre cer şi Domnul a trimis tunet şi grindină şi focul a alergat de-a lungul pământului; şi Domnul a plouat grindină peste ţara Egiptului.

Citiți capitolul complet Exodul 9