Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 9:1-7 Fidela 2013 (RFB13)

1. Atunci Domnul i-a spus lui Moise: Intră la Faraon şi spune-i: Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă poporul meu să plece ca să îmi servească.

2. Căci dacă refuzi să îi laşi să plece şi îi vei ţine pe loc,

3. Iată, mâna Domnului este asupra vitelor tale din câmp, asupra cailor, asupra măgarilor, asupra cămilelor, asupra boilor şi asupra oilor tale: va fi o ciumă foarte apăsătoare.

4. Şi Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului, şi nu va muri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.

5. Şi Domnul a rânduit un timp cuvenit, spunând: Mâine Domnul va face acest lucru în ţară.

6. Şi Domnul a făcut acel lucru a doua zi şi toate vitele Egiptului au murit, dar din vitele copiilor lui Israel nu a murit niciuna.

7. Şi Faraon a trimis şi, iată, nu a murit niciuna dintre vitele israeliţilor. Şi inima lui Faraon s-a împietrit şi nu a lăsat poporul să plece.

Citiți capitolul complet Exodul 9