1. Atunci Domnul i-a spus lui Moise: Intră la Faraon şi spune-i: Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă poporul meu să plece ca să îmi servească.
2. Căci dacă refuzi să îi laşi să plece şi îi vei ţine pe loc,
3. Iată, mâna Domnului este asupra vitelor tale din câmp, asupra cailor, asupra măgarilor, asupra cămilelor, asupra boilor şi asupra oilor tale: va fi o ciumă foarte apăsătoare.
4. Şi Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului, şi nu va muri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.
5. Şi Domnul a rânduit un timp cuvenit, spunând: Mâine Domnul va face acest lucru în ţară.
6. Şi Domnul a făcut acel lucru a doua zi şi toate vitele Egiptului au murit, dar din vitele copiilor lui Israel nu a murit niciuna.
7. Şi Faraon a trimis şi, iată, nu a murit niciuna dintre vitele israeliţilor. Şi inima lui Faraon s-a împietrit şi nu a lăsat poporul să plece.
8. Şi Domnul le-a spus lui Moise şi lui Aaron: Luaţi-vă mâinile pline cu cenuşă din cuptor şi Moise să o arunce spre cer înaintea ochilor lui Faraon.
9. Şi va deveni ţărână în toată ţara Egiptului şi va fi ulcer, răspândindu-se cu băşici pe om şi pe vită, prin toată ţara Egiptului.
10. Şi au luat cenuşă din cuptor şi au stat în picioare înaintea lui Faraon; şi Moise a aruncat cenuşa în sus spre cer; şi aceasta a devenit un ulcer, răspândindu-se cu băşici pe om şi pe vită.