Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 39:1-11 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi din albastru şi purpuriu şi stacojiu, au făcut haine pentru serviciu, pentru a face serviciul în locul sfânt şi au făcut sfintele veşminte pentru Aaron, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

2. Iar el a făcut efodul din aur, din albastru şi purpuriu şi stacojiu şi in subţire răsucit.

3. Şi au bătut aurul în plăci subţiri şi l-au tăiat în sârme subţiri, pentru a-l lucra în albastru şi în purpuriu şi în stacojiu şi în in subţire răsucit, cu lucrare iscusită.

4. Ei au făcut umerarii pentru acesta, ca să îl îmbine; prin cele două margini a fost acesta îmbinat.

5. Şi brâul făcut cu iscusinţă al efodului său, care era peste acesta, era din aceeaşi bucată, conform lucrării acestuia, din aur, din albastru şi purpuriu şi stacojiu şi in subţire răsucit; aşa cum Domnul i-a poruncit lui Moise.

6. Şi au lucrat pietre de onix montate în broşe din aur, gravate precum sigiliile sunt gravate, cu numele copiilor lui Israel.

7. Şi le-a pus pe umerii efodului, ca să fie pietre pentru amintire copiilor lui Israel, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

8. Şi a făcut pieptarul din lucrare iscusită, asemenea lucrării efodului, din aur, din albastru şi purpuriu şi stacojiu şi in subţire răsucit.

9. Era pătrat; au făcut pieptarul dublu: o palmă era lungimea lui şi o palmă lăţimea lui, dublu.

10. Şi au montat în acesta patru rânduri de pietre; primul rând a fost un sardiu, un topaz şi un rubin, acesta a fost primul rând.

11. Şi al doilea rând, un smarald, un safir şi un diamant.

Citiți capitolul complet Exodul 39