Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 32:1-10 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi când poporul a văzut că Moise întârzia să coboare de pe munte, oamenii s-au strâns la Aaron şi i-au spus: Ridică-te, fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci, cât despre acest Moise, omul care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat.

2. Şi Aaron le-a spus: Desfaceţi cerceii de aur, care sunt în urechile soţiilor voastre ale fiilor voştri şi ale fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.

3. Şi tot poporul a desfăcut cerceii de aur care erau în urechile lor şi i-au adus la Aaron.

4. Iar el i-a primit din mâna lor; şi după ce le-a făcut un viţel turnat, i-a dat formă cu o daltă şi au spus: Israele, aceştia sunt dumnezeii tăi, care te-au scos din ţara Egiptului.

5. Şi când Aaron l-a văzut, a construit un altar înaintea lui; şi Aaron a făcut o proclamaţie şi a spus: Mâine este o sărbătoare pentru Domnul.

6. Şi s-au sculat devreme a doua zi şi au oferit ofrande arse şi au adus ofrande de pace; şi poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-a ridicat să joace.

7. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Du-te, coboară-te, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-au corupt;

8. S-au abătut repede de pe calea pe care le-am poruncit-o; ei şi-au făcut un viţel turnat şi i s-au închinat şi i-au sacrificat şi au spus: Aceştia sunt dumnezeii tăi, Israele, care te-au scos din ţara Egiptului.

9. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Am văzut acest popor şi, iată, acesta este un popor îndărătnic;

10. De aceea, acum lasă-mă, ca furia mea să se încingă împotriva lor şi să îi mistui; şi voi face din tine o naţiune mare.

Citiți capitolul complet Exodul 32